Un incendiu de vegetație uscată și gunoi menajer a izbucnit, duminică după-amiază, în satul Voia, comuna Crângurile. Flăcările au afectat o suprafață de aproximativ 7000 de metri pătrați.
Pentru stingerea incendiului au acționat pompierii Detașamentului Găești, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă.
ISU Dâmbovița face apel către cetățeni pentru încetarea incendierii vegetației, miriștilor și resturilor vegetale. Incendiile de vegetație pun în pericol pădurile ori locuințele din apropiere, participanții la trafic de pe drumurile naționale sau județene aflate în apropierea lor și instalațiile electrice, de gaze ori tehnologice.