Incendiu la un depozit de muniție din Dâmbovița! 25 de persoane au fost evacuate. Se acționează pentru ventilarea spațiilor afectate

Foto: Arhivă
Publicitate

Este alertă în localitatea Mija, din județul Dâmbovița, după ce un incendiu a izbucnit la un depozit de muniție. 25 de persoane au fost evacuate. Din fericire, nu există victime.

La fața locului au fost mobilizate 5 autospeciale de stingere, o autospecială de descarcerare și un echipaj SMURD din cadrul Detașamentelor Moreni și Târgoviște.

„Se intervine în localitatea Mija, unde din primele informații ale apelantului, a fost semnalat un incendiu produs la un depozit de muniție.

La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul era lichidat, iar în acest moment se înregistrează doar degajări de fum. Se acționează pentru ventilarea spațiilor afectate. Au fost evacuate 25 de persoane. Până în prezent nu au fost identificate victime”, a precizat ISU Dâmbovița.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!