
Un incendiu a izbucnit, astăzi, la o grădiniță din satul Valea Caselor, comuna Valea Mare. Pompierii Detașamentului Găești au intervenit rapid pentru lichidarea acestuia.
Șapte copii care se aflau în clădire au fost evacuați și au mers acasă. Din fericire în urma nefericitului eveniment nu au existat victime. Incendiul ar fi izbucnit de la un scurtcircuit provocat de un conductor electric defect ori neizolat corespunzător.
“Astăzi, 16 februarie, în jurul orei 11.30, pompierii Detașamentului Găești au fost solicitați să intervină, în localitatea Valea Caselor (com. Valea Mare), pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o grădiniță.
La locul evenimentului, pompierii găeșteni s-au deplasat cu o autospecială de stingere cu apă și spumă. Aceștia au localizat și lichidat rapid incendiul, care s-a manifestat în interiorul grădiniței , la un conductor căruia i-a ars izolația (pe aproximativ un metru lungime).
Din cercetările efectuate la fața locului, se pare că un scurtcircuit electric provocat de un conductor electric defect ori neizolat corespunzător ar fi cauza probabilă a producerii incendiului.
Din fericire, în urma evenimentului nu au rezultat victime. Cei 7 copii care se aflau în grădiniță în momentul producerii evenimentului au fost evacuați și au mers acasă”, se arată într-un comunicat ISU Dâmbovița.