Debut în noul an cu pagube însemnate pentru o fabrică de materiale textile din orașul Pucioasa. Hala societății a luat foc, pompierii luptându-se cu flăcările mai multe ore, reușind în final să stingă incendiul. Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită, însă nu se știe încă dacă a scăpat ceva din marfa depozitată.
De altfel, în perioada 27 – 28 decembrie 2018, echipajele de intervenţie din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Basarab I” Dâmboviţa au fost solicitate şi au intervenit la 13 evenimente: un incendiu la o gospodări, 5 acţiuni pentru asigurare zonă, 6 acţiuni pentru asistenţă persoane şi o acţiune deblocare de ușă. În perioada amintită, echipajele SMURD Dâmboviţa au fost solicitate şi au intervenit la 51 cazuri medicale.
În minivacanţa de Revelion (29 decembrie 2018 – 2 ianuarie 2019), echipajele de intervenţie au intervenit la un număr dublu de evenimente, respectiv 27, astfel: 6 incendii la gospodăriile populaţiei, 8 acţiuni pentru asigurare zonă, 11 acţiuni pentru asistenţă persoane şi două acţiuni la alte situaţii de urgenţă (salvare animale). Echipajele SMURD din cadrul ISU ”Basarab I” Dâmboviţa au fost solicitate şi au intervenit în această perioadă la 125 cazuri medicale.