A încărcat mai multă cherestea decât avea scris în documente și a fost „ars” de polițiștii dâmbovițeni

Publicitate

Un transportator de cherestea a fost amendat de polițiștii dâmbovițeni! Oamenii legii au depistat că a încărcat într-un autocamion o cantitate mare decât scria în documente. Pe lângă amendă, polițiștii i-au confiscat șoferului și cantitatea de cherestea găsită în plus în autovehicul.

„La data de 8 februarie a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 2 Poliție Rurală Băleni au oprit în trafic, în localitatea Băleni Sârbi, un ansamblu de vehicule rutier condus de un bărbat de 35 de ani, din județul Suceava, în timp ce ar fi transportat material lemnos (cherestea), în volum de 44,293 mc, conform avizului de însoțire.

Ulterior, în urma verificărilor și măsurătorilor efectuate, împreună cu un reprezentant de la ocolul silvic, s-a constata că în autovehicul se afla material lemnos în volum de 49,91 mc.

Șoferul a fost sancționat contravențional cu amendă pentru nerespectarea prevederilor art. 19 alin. (2) lit. b pct. 2 din Legea nr. 171/2010, iar cantitatea de5,619 mc de material lemnos a fost indisponibilizată”, se arată într-un comunicat IPJ Dâmbovița.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!