Încă un jucător a decis să se despartă de Chindia Târgoviște! Mijlocașul a ales să semneze cu o reprezentantă a Ligii 3

Sursă foto: Facebook Clubul Sportiv Tunari
Publicitate

Chindia Târgoviște a mai pierdut un jucător în această iarnă! Mijlocașul Marian Șerban a ales să se despartă de clubul dâmbovițean pentru a merge la o reprezentantă a Ligii 3.

Începând de joi, fotbalistul născut la Craiova este noul component al echipei ilfovene Arsenal Tunari, liderul Seriei 5 din Liga 3.

„Arsenal Tunari și-a luat mijlocaș de la Chindia! Marian Șerban este noul nostru fotbalist. În vârstă de 24 de ani, mijlocașul central a făcut deja primul antrenament cu echipa lui Dan Alexa. <<Am venit să promovez cu Arsenal Tunari>>, a declarat pentru pagina oficială a clubului Marian Șerban.

În carieră a mai evoluat pentru CS U Craiova, CS Mioveni și Chindia Târgoviște. Îi dorim mult succes și cât mai multe performanțe în tricoul nostru”, este prezentarea făcută de Arsenal Tunari celui mai nou fotbalist din lot.

În sezonul de toamnă, Șerban a bifat doar 9 apariții în tricoului Chindiei Târgoviște.

Tot în această iarnă, Chindia Târgoviște a rămas și fără jucătorii croați Ante Zivkovic și Ivan Pesic.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!