În ce condiții se vor redeschide sălile de fitness

Publicitate

Alexandra Orțan

Sălile de fitness și de forță își vor redeschide, cel mai probabil, porțile din 15 iunie, însă regulile de funcționare vor fi altele, autoritățile luând toate măsurile necesare pentru a preveni infecțiile cu noul coronavirus.

Ministrul Tineretului și Sportului, Ionuț Stroe, a anunțat, potrivit digi24.ro, care sunt regulile ce trebuie respectate odată cu redeschiderea sălilor de fitness.

Ministrul susține că sălile se vor deschide atunci când nu se vor mai înregistra noi cazuri de coronavirus.

“Cu siguranță vom avea posibilitatea să ne întoarcem în sălile de sport. Momentul depinde de evoluția pandemiei în țara noastră. Abordarea noastră a fost una graduală în ceea ce privește redeschiderea sportului. (…) Dacă nu se va dovedi că este o creștere a numărului de cazuri, după anumite reguli vom avea posibilitatea să stabilim deschiderea sălilor de fitness”, a declarat Stroe.

Cât despre regulile impuse, acesta a menționat dezinfectarea aparatelor după fiecare utilizare și menținerea distanțării fizice.

“Masca pe față în regim de efort fizic este un lucru care nu se va impune ca și normă. În schimb, normele pe care va trebui să le respectăm țin de un triaj epidemiologic, de o termometrizare a persoanelor la intrarea în sală, accesul se va face doar în baza unei programări prealabile, numărul persoanelor trebuie să fie limitat la capacitatea sălii și atenție, suprafața sălii se împarte la cei 7 metri pătrați menționați de noi în Ordin, astfel încât să putem afla numărul maxim de persoane care pot folosi aparatele în același timp. Organizarea spațiului de pregătire sportivă trebuie făcută astfel încât să se mențină distanțarea fizică. Dezinfectarea aparatelor trebuie făcută după fiecare utilizare”, a mai spus ministrul Ionuț Stroe.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!