Un accident violent a avut loc, luni de dimineață, pe strada Câmpulung, din orașul Târgoviște. O șoferiță începătoare, în vârstă de 18 ani, a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma impactului dintre trei mașini. Victima a fost transportată de urgență la spital pentru îngrijiri medicale.
Vinovată pentru producerea accidentului este o tânără, de 20 de ani, din Târgoviște. Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările producerii accidentului rutier.
„Din primele cercetări efectuate, polițiștii au constatat faptul că o tânără, de 20 de ani, din Târgoviște, în timp ce ar fi condus un autoturism pe strada Calea Câmpulung, în municipiu, ar fi intrat în coliziune față-spate cu un autoturism, condus de o tânără, de 18 ani, din comuna Voinești.
Ulterior, cel de-al doilea autoturism ar fi fost proiectat în autoturismul din față, condus de un bărbat, de 32 de ani, din județul Argeș.
În urma coliziunii, șoferița de 18 ani a fost rănită, fiind transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale”, a transmis IPJ Dâmbovița.