Impact violent la Mija! O autoutilitară de salubritate și un autoturism s-au ciocnit puternic. GALERIE FOTO

Un accident violent a avut loc, astăzi, pe Drumul Național 72, pe raza localității Mija. În coliziune au fost implicate un autoturism și o autoutilitară din cadrul salubrității.

Potrivit ISU Dâmbovița, nu au existat victime, dar în schimb au existat mari pagube materiale.

Polițiștii ajunși la fața locului au efectuat cercetări pentru a stabili cu exactitate împrejurările nefericitului eveniment rutier.

Circulația în zonă s-a desfășurat cu dificultate pentru o anumită perioadă de timp.

“Astăzi, în jurul orei 11:00, pompierii de la Detașamentul Moreni au fost solicitați pe DN-72, la un accident rutier produs în localitatea Mija (com. I.L.Caragiale), în care au fost implicate două autovehicule (o autoutilitară salubritate și un autoturism).

La locul evenimentului, pompierii s-au deplasat cu o autospecială de intervenție și un echipaj de ambulanță SMURD și au acționat pentru asigurarea zonei.

Din fericire, accidentul nu s-a soldat cu victime, doar cu pagube materiale”, se arată într-un comunicat ISU Dâmbovița.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!