Impact violent între un microbuz și o dubiță, în Dâmbovița! O persoană a fost evaluată medical la fața locului

Foto: Arhivă
Publicitate

Un microbuz cu călători și o dubiță s-au ciocnit violent, joi seara, pe DN 61, pe raza localității Corbii Mari. Din fericire, nu au existat victime, potrivit autorităților.

Totuși, o persoană a fost evaluată medical la fața locului de către echipajele de intervenție. Aceasta a refuzat transportul la spital.În momentul impactului, în microbuz se aflau 6 persoane.

Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările nefericitului eveniment rutier.

„Din primele date, se pare că s-ar fi produs o coliziune între două autoutilitare, respectiv un microbuz 8+1 locuri în care se aflau 6 persoane și o dubiță. În urma impactului, până în acest moment, nu au fost identificate persoane rănite”, se arată într-un comunicat IPJ Dâmbovița.

Zona accidentului a fost asigurată de pompierii Gărzii de Intervenție Potlogi, Detașamentului Titu și Detașamentului Găești, cu câte o ambulanță SMURD. Serviciul de Ambulanță Județean Dâmbovița a deplasat un echipaj.

Concomitent au fost asigurate măsurile de prevenire și stingere a incendiilor.

 

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!