Impact violent între două mașini în Dâmbovița! Un șofer a fost transportat de urgență la spital

Publicitate

Un bărbat de 44 de ani a ajuns de urgență la spital, sâmbătă după-amiază! Acesta a fost rănit într-un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme.

Coliziunea dintre mașini a avut loc pe strada Țarina, din comuna Moțăieni.

“Din primele verificări efectuate, polițiștii au constatat că un bărbat, de 43 de ani, în timp ce ar fi condus un autoturism pe strada Tarina, din localitatea Moțăieni, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat, de 44 de ani. În urma impactului a rezultat rănirea ușoară a bărbatului de 44 de ani, fiind transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale”, au transmis polițiștii dâmbovițeni.

Oamenii legii au efectuat cercetări, urmând să stabilească cu exactitate toate împrejurările producerii accidentului rutier.

Pentru gestionarea situației de urgență au  intervenit pompierii Gărzii  Fieni cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD.

 

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!