Impact violent între două autoturisme, la Nisipuri! O persoană a primit îngrijiri medicale

Publicitate

Un accident violent s-a produs, vineri de dimineață, în localitatea Nisipuri, la intersecția DJ 720B cu DN 72. În coliziune au fost implicate două autoturisme, conduse de doi bărbați, de 18 și 41 de ani, din comuna I.L. Caragiale și județul Argeș.

În urma accidentului, o persoană de sex feminin, pasageră într-una dintre mașini, a primit îngrijiri medicale la fața locului. Ulterior, aceasta a refuzat transportul la spital.

Zona accidentului a fost asigurată de pompierii Detașamentului Târgoviște, cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD, iar Serviciul de Ambulanță Județean Dâmbovița a intervenit cu un echipaj.

Accidentul urmează a fi protocolat de către politiști în conformitate cu procedurile în vigoare.

 

 

 

 

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!