Un accident rutier a avut loc, sâmbătă seara, pe raza orașului Găești, în apropierea unui Peco. În urma coliziunii dintre trei mașini, două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale.
După ce au fost evaluate de personalul medical, una dintre victime a fost transportată la spital.
Zona accidentului a fost asigurată de pompierii Detașamentului Găești care au acționat cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD, iar Serviciul de Ambulanță Județean Dâmbovița cu un echipaj.
Concomitent au fost asigurate și măsurile de prevenire și stingere a incendiilor.
Polițiștii au efectuat cercetări pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările nefericitului eveniment rutier.