Un bărbat și o femeie au fost răniți, luni de dimineață, pe raza localității Uliești, după impactul dintre un autoturism și un autocamion. Bărbatul rănit are 74 de ani și este unul dintre cei doi șoferi. Celălalt autovehicul era condus tot de un bărbat, în vârstă de 38 de ani.
Polițiștii au efectuat cercetări pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările producerii accidentului rutier. Pentru o bună perioadă de timp, circulația s-a realizat alternativ, pe un singur sens.
„În această dimineață, 28 august, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Găești au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier în localitatea Uliești.
Din primele cercetări efectuate, polițiștii au constatat că s-a produs o coliziune între un autoturism și un autocamion, autovehiculele fiind conduse de doi bărbați”, se arată într-un comunicat IPJ Dâmbovița.