Impact dur în Dâmbovița! O femeie a ajuns la spital după coliziunea dintre trei mașini

Publicitate

Un accident violent s-a produs, joi la orele amiezii, la intersecția DN 7 cu Drumul Județean 711A, pe raza localității Lungulețu. În urma coliziunii dintre trei mașini, o femeie a fost rănită.

Pasageră, într-una dintre mașinile implicate în accident, femeia a fost transportată la spital pentru îngrijiri și investigații medicale. Cele trei autoturisme care au fost implicate în coliziune erau conduse de tineri, cu vârste între 23 și 33 de ani.

Polițiștii au efectuat cercetări pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările nefericitului eveniment rutier.

Pompierii s-au asigurat că nu există posibilitatea izbucnirii vreunui incendiu și au deconectat bornele de la bateriile autovehiculelor. Zona accidentului a fost asigurată de pompierii Detașamentului Titu, care au acționat cu o autospecială de stingere și un echipaj SMURD.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!