Imagini revoltătoare pe o șosea din Gorj! Doi copii, transportați în portbagaj cu hayonul ridicat. Amendă usturătoare pentru șofer

Publicitate

Scene greu de imaginat au fost surprinse pe o șosea din județul Gorj. Doi copii au fost transportați în portbagajul unei mașini, cu hayonul ridicat, expuși unui pericol evident. Imaginile au ajuns în mediul online, iar polițiștii s-au sesizat din oficiu și au pornit imediat verificările.

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Gorj, incidentul a avut loc sâmbătă, 22 august. În imaginile apărute online se observă doi copii aflați în compartimentul posterior al unui autoturism, în timp ce mașina circula cu partea din spate deschisă.

După verificările efectuate, șoferul a fost identificat de polițiști. Acesta este un bărbat de 59 de ani, din comuna Bălești, județul Gorj. Oamenii legii au stabilit că șoferul a încălcat obligația privind transportul copiilor în condiții de siguranță, aceștia nefiind transportați în dispozitive de fixare în scaune pentru copii omologate.

„Ca urmare a unor imagini apărute în spațiul online, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că la data de 22 august 2026, doi copii ar fi fost transportați în compartimentul posterior al unui autoturism, având capota spate ridicată, conducătorul auto încălcând astfel obligația de a-i transporta pe aceștia în dispozitive de fixare în scaune pentru copii omologate”, a transmis IPJ Gorj.

În urma verificărilor, conducătorul auto a fost sancționat contravențional, în conformitate cu O.U.G. 195/2002, cu amendă în cuantum de 1.730 de lei.

Publicitate