Ilie Poenaru, după înfrângerea Chindiei Târgoviște la Hunedoara. ,,Am suferit foarte mult la finalizare”

Publicitate

Prima deplasare a Chindiei Târgoviște din acest campionat a însemnat o înfrângere. Duminică, pe teren străin, dâmbovițenii au cedat cu 0-1 duelul cu Corvinul Hunedoara. Singurul gol al întâlnirii a căzut în debutul partidei, când Nicolae Pârvulescu a marcat după o neînțelegere între Martac și portarul Contra.

Conducerea tehnică a Chindiei a transmis la finalul jocului de la Hunedoara că roș-albaștrii au suferit foarte mult la finalizare în disputa cu Corvinul.

,,Un meci bun, un meci frumos. Din păcate, noi am pierdut. Am fost echipa care, din punctul meu de vedere, am avut posesia, am controlat în mare parte jocul. Știam că întâlnim o echipă care are un joc direct, cu jucători de calitate, care sunt foarte buni unul contra unul. Ne-am pregătit pentru acest lucru.

Primim un gol pe început de meci, foarte ușor, pe o greșeală de poziționare, de informare, ceea ce nu vreau să se mai repete, iar după gol eu zic că am controlat jocul, dar ocaziile pe care ni le-am creat, din păcate, nu am reușit să le fructificăm.

Am suferit foarte mult la finalizare, dar nu pot să nu fiu mulțumit de atitudinea jucătorilor, pentru că este inuman. Este inuman să joci la aceste ore, să pui aceste meciuri pe această căldură. Este incredibil și ne bucurăm”, a transmis Ilie Poenaru, după disputa de la Hunedoara, potrivit liga2.prosport.ro.

Miercuri, 13 august, târgoviștenii vor înfrunta pe CSO Băicoi, în Turul 3 al Cupei României.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!