În a treia zi Crăciun, de Sfântul Ștefan, cetățenii din orașul Titu și nu numai, sunt așteptați în număr mare în Parcul Orășenesc. Astăzi, începând cu ora 15.00, are loc un spectacol de excepție, iar pe scenă vor urca artiști renumiți și extrem de îndrăgiți.
La mult așteptatul spectacol, pe scenă vor urca Horia Brenciu, Ruby, Ansamblu Plăieșii, Adu & Lunna, Chriss & Glow, Erika Radu, Ansamblul de dansuri „Trandafir dâmbovițean”, Grupul Art Titu și Andra Gogan’s Dance Academy.
Organizatorii spectacolului sunt Primăria Orașului Titu și Consiliul Local Titu.
Jandarmii dâmbovițeni vor fi în mijlocul cetățenilor la spectacol
Jandarmii dâmbovițeni vor fi astăzi la datorie astăzi, începând cu ora 15:00, astfel încât cetățenii, care vor participa la manifestările cultural-artistice și tradiționale ocazionate de spectacolul din parcul Orășenesc Titu, să petreacă în condiții de siguranță.
Principala misiune a jandarmilor, alături de celelalte structuri cu atribuții în domeniul ordinii publice, va consta în asigurarea siguranței cetățenilor, precum și prevenirea și combaterea faptelor de natură antisocială.
Pe această cale, adresăm participanţilor la această manifestare publică următoarele recomandări preventive:
– să evite implicarea în conflicte de orice natură;
-să acorde atenție copiilor pentru a evita riscul de a se rătăci în mulțime;
– să respecte măsurile stabilite de organizatori și autorități pe timpul derulării evenimentului;
– să sesizeze, orice situație de pericol ori faptă antisocială, fie prin contact direct la patrulele de ordine și siguranță publică, fie prin apelarea numărului unic de urgenţă 112.