Haos la Comisia Județeană de Arbitri! Interimarul Ioan Ducu va fi înlocuit

Publicitate

Ionuț Parghel
Perioada de interimat al  lui Ioan Ducu la Comisia Județeană de Arbitri Dâmbovița se apropie de sfârșit. Succesorul lui Septimiu Burtescu va mai sta ca șef al “fluierașilor” cel mai probabil până la sfârșitul lunii iunie, când se vor sfârși toate competițiile județene de fotbal. Conducerea AJF Dâmbovița pare să-i fi găsit deja înlocuitor lui Ioan Ducu.

“Interimatul lui Ducu se apropie de final. Peste două săptămâni va veni un nou șef la Comisia Județeană a Arbitrilor. Va fi unul cu autoritate și care se va implica foarte mult în această activitate. Nu pot spune deocamdată numele său, dar îi voi face numele public în curând”, ne-a declarat Emil Tudor, președintele AJF Dâmbovița. Noul nume care va prelua conducerea CJA va reprezenta al patrulea șef pe care îl vr avea arbitrii dâmbovițenii în acest an, după Ioan Negoescu, Septimiu Burtescu și Ioan Ducu.  În ultima perioadă la CJA a ajuns să fie debandadă totală, iar anumiți “fluierași” au ajuns chiar să  sară la gâtul șefului CJA!

Sursă foto: fotbaljudetean.info

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!