Handbal | Kira Târgoviște, victorie spectaculoasă cu Unirea Dobroiești. Ocupă locul 4 în Campionatul Național de junioare II | GALERIE FOTO

Publicitate

Ionuț Parghel
Echipa de handbal feminin ACS Kira Târgoviște continuă să se mențină în plutonul primelor patru locuri ale seriei D din cadrul Campionatului Național pentru junioare II. Formația antrenată de Flavius Chira și Ovidiu Rizescu a bifat, sâmbătă, o victorie importantă în etapa a 14-a a campionatului.

Pe teren propriu, în fața unui public exemplar, formația târgovișteană a învins vecina de clasament Unirea Dobroiești, cu 26-23, la capătul unui joc extrem de disputat. După succesul cu adversarul din apropierea Bucureștiului, obținut în sala de sport din Aninoasa, Kira și-a securizat locul al patrulea, având 21 de puncte, dintr-un total de 14 meciuri jucate. Cele mai multe goluri ale echipei dâmbovițene în disputa cu Dobroiești au fost marcate de Liana Popa (9), fiind urmată apoi de Ana Florea (6) și Cristina Florea (5), ultima fiind o jucătoare ajunsă la Centrul Național de Excelență de la Râmnicu Vâlcea. Pentru înfruntarea cu Dobroiești, Kira a mizat pe următorul lot de jucătoare: Raluca Lujerdean – Ana Florea (6 g), Alexandra Băcanu (1), Cristina Florea (5), Liana Popa (9), Amalia Hamciuc, Anca Cosma (2), Ștefania Ilina (3), Maria Negroiu, Elena Lancer, Andreea Stancu, Elena Nicoale și Letiția Matei.

“Creștem jucătoare care pot ajunge la cluburi mari din țară”

Cum mai păstrează șanse reduse de calificare la turneul semifinal, conducerea tehnică a echipei târgoviștene speră ca în următoarea perioadă să ofere jucătoare Centrelor Naționale de Excelență și echipelor de senioare din primele două ligi ale țări. Cele mai importante jucătoare care s-au lansat la Kira și apoi au mers în alte direcții sunt Andreea Stângă (acum la HC Zalău) și Cristina Florea (Centrul Național de Excelență de la Râmnicu Vâlcea). “După ce-am irosit în mare parte calificarea la turneul semifinal al Campionatului Național de junioare II, acum ne-a mai rămas să creștem și să oferim jucătoare echipelor de seniori din țară. Este foarte greu să ne batem cu primele trei echipe din serie. Felicit toată echipa pentru victoria cu Dobroiești, dar și pentru parcursul bun de până acum. În echipă avem trei jucătoare care se află în vizorul lotului național de junioare II al României”, ne-a declarat Flavius Chira, antrenorul echipei târgoviștene. Pe podium în seria D a Campionatului Național de junioare D se află Rapid București (36 p), LPS Viitorul Pitești (34 p) și CSȘ 6 București (32 p). Etapa viitoare, Kira Târgoviște va înfrunta în deplasare pe CSȘ Ploiești.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!