Alături de semeni în momente de cumplite pierderi și deznădejde!
Salvatorii intervin în continuare în județele Galați, Iași și Vaslui pentru evacuarea apei din gospodării. Bilanțul deceselor a ajuns la 7 persoane. Sute de case au fost inundate și zeci de persoane evacuate.
Sunt nopți și zile extrem de grele pentru sinistrați, pentru salvatori, pentru autorități. Putem să facem gesturi mici să ajutăm fiecare cum putem în potopul de disperare care s-a abătut peste comunele din estul țării.
Primăria Răzvad, prin compartimentul de Asistență Socială, a demarat o campanie imediată de strângere de ajutoare pentru persoanele grav afectate de ploile torențiale și inundațiile din județele Galați (cel mai afectat), Vaslui și Iași.
Înțelegând urgența necesităților, cei care doresc și pot să ajute sunt așteptați la sediul primăriei cu apă, alimente neperisabile, pături, haine (atât pentru adulți cât și pentru copii).
„Nu putem sta indiferenți văzând situația atât de disperată a persoanelor care au de suferit de pe urma inundațiilor puternice provocate de ploile abundente, de aceea lansăm un apel umanitar către toți cetățenii care au posibilitatea de a da o mână de ajutor!
Mulțumim tuturor pentru Solidaritate, Suport, Înțelegere!”, este mesajul reprezentanților Primăriei Răzvad.
Inițiativa de la Răzvad este susținută și de Asociația Dar din Dar pentru Suflete minunate.
„Probabil ai văzut deja imaginile cutremurătoare din Galați, care arată teama, panica și deznădejdea oamenilor de acolo. Dar ce faci dacă ești o mamă cu un bebeluș mic? Ai lapte praf? Ai biberoane? Ai scutece și șervețele?
Săptămâna aceasta, strângem produse esențiale pentru copii: lapte praf, cereale, borcănașe cu mâncare pentru bebeluși, scutece, șervețele umede, creme, biberoane și suzete noi, hăinuțe pentru sezonul rece, paturi pliabile, medicamente de strictă necesitate (panadol, nurofen).
Reprezentanții Asociației anunță că strâng toate aceste donații la sediul său din comuna Răzvad, sat Valea Voievozilor, str. Tudor Vladimirescu nr. 34, după care le va redirecționa către Primăria Răzvad de unde urmează să plece către sinistrați.
Pentru relații de la Asociația Dar din Dar pentru Suflete Minunate puteți suna la telefon: 0720.654.155
„Suntem convinși că ne vom aduna în număr mare! Așa că te rugăm, adu doar hăinuțe utile pentru perioada aceasta și, dacă poți, orice altceva din lista de mai sus”.