Guvernul Orban a fost demis. Declarații PSD și PRO România din Dâmbovița

Publicitate

După 3 luni și o zi, Guvernul Orban a fost demis în urma moțiunii de cenzură intitulate “Guvernul Orban/PNL – privatizarea democraţiei româneşti”. Moţiunea de cenzură iniţiată de social-democraţi a fost adoptată, miercuri, de Parlament. S-au înregistrat 261 de voturi “pentru” şi 139 de voturi “împotrivă, un scor considerat zdrobitor, în condițiile în care s-au înregistrat 28 de voturi peste cele necesare ca moțiunea să treacă.

Decizia Parlamentului a fost publicată deja în Monitorul Oficial.

Acest demers antiguvernamental a venit după ce, săptămâna trecută, Executivul şi-a angajat răspunderea în faţa Parlamentului pe proiectul legii alegerilor primarilor în două tururi de scrutin.

Demiterea Guvernului a deschis calea spre alegeri anticipate.

Președintele PSD Dâmbovița, Cornel Ștefan, a declarat pe acest subiect:  ”S-a ajuns aici fiindcă nepriceperea şi diletantismul reprezentanţilor PNL în a gestiona treburile ţării au fost evidente. În funcţiile publice au fost întronaţi, la foc automat, oameni nepregătiţi, aduşi pe criterii clientelare, nu pentru profesionalism. Parlamentul României, locul de unde trebuie să emane legile ţării, a fost sfidat, ocolit, iar România a fost condusă de Ludovic Orban prin ordonanţe de urgenţă date la ceas de seară şi prin răspunderi guvernamentale! 25 de asemenea acte au fost emise într-o noapte! Aberant. Aşa ceva nu s-a mai întâmplat niciodată în istoria politicii româneşti de după 1989!(…)”.

Despre moțiune a vorbit și senatorul Pro România, Adrian Țuțuianu, care a declarat: ”Ce a făcut acest guvern în doar 3 luni de zile e peste orice limită a răbdării / s-au comportat identic cu PDL-ul de odinioară (de fapt, sunt același partid, cu altă siglă). Plecând de aici: parlamentarii PRO ROMÂNIA au libertatea să voteze cum cred de cuviință astăzi / unii susțin moțiunea, alții nu / eu și colega deputat Vlăducă Oana am decis să votăm PENTRU moțiunea de cenzură! (…)  Alegerile anticipate NU sunt opțiunea corectă, ele sunt doar opțiunea PNL și a lui Klaus Iohannis. PRO ROMÂNIA va susține o propunere de premier cu viziune de centru-stânga, profesionist, care să nu fie membru PSD, capabil să formeze un nou guvern și să corecteze derapajele actuale. Un premier care să pună în aplicare legea pensiilor, care să dea alocațiile copiilor și să respecte jurământul pe care-l face poporului român”, a declarat senatorul.

 

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!