“Greul” dâmboviţean Răzvan Cojanu va boxa cu Luis Ortiz, un colos din Cuba, într-o gală ce va avea loc la Los Angeles. “Sunt mândru şi încrezător”

Publicitate

Ionuț Parghel
Boxerul dambovițean Răzvan Cojanu (31 ani) se pregătește pentru unul dintre cele mai importante meciuri din carieră. Originar din Pucheni și stabilit în Los Angeles de aproape opt ani, pugilistul de 2,02 metri va boxa pe 28 iulie împotriva legendarului cubanez Luis “Real King Kong” Ortiz.

Meciul dintre cei doi boxeri va avea loc la Centrul Staples din Los Angeles, în cadrul unei gale Premier Boxing Champions. În urmă cu un an, Cojanu pierdut titlul mondial WBO la categoria grea fiind învins de neo-zeelandezul Joseph Parker, într-un meci disputat la Manukau City. În disputa cu campionul mondial, greul dâmbovițean s-a înclinat la puncte cu 108-119, 110-117 și 110-117. Cojanu a fost primul român care a boxat pentru titlul mondial la grea, la una dintre cele patru mari versiuni profesioniste. Pe de altă parte, dâmbovițeanul este dublu deținător al centurii WBO Asia Pacific la categoria grea. Până acum, Cojanu are în palmares 19 meciuri la profesioniști, la capătul cărora a înregistrat 16 victorii (dintre care 9 prin KO) și 3 înfrângeri. Pugilistul dâmbovițean nu se teme de legendarul boxer cubanez. “Sunt mândru și încrezător să știu că voi intra împotriva unui adversar tare pe 28 iulie. Luis Ortiz este un boxer de clasă mondială, cu multă experiență, care îmi va da ocazia să-mi arăt abilitățile în fața tuturor fanilor din Staples Center Los Angeles”, a spus Cojanu pentru presa din SUA.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!