Gabriel Boriga continuă ca președinte la Chindia Târgoviște! Acesta a confirmat, într-o conferință de presă, că până la finalul sezonului va rămâne în fruntea clubului, iar apoi își va depune mandatul, după ce echipa a ratat obiectivul calificării în play-off.
„Încă de la prima conferință am spus că obiectul meu imediat la Chindia este prezența în play-off, iar acest lucru nu s-a întâmplat. Urmează să mă ocup în continuare până la finalul sezonului, pentru că așa este normal. După, voi depune asociaților mandatul și ei vor hotărî. Așa este corect, așa este elegant, așa este bărbătește. Iar eu sunt bărbat. Trebuie să încheiem acest sezon cât mai bine. Îmi voi pune mandatul pe masa asociaților fiindcă așa am promis și așa este corect.
Nu mi-a reproșat nimeni nimic, dimpotrivă am primit un val imens de susținere. Sunt foarte fericit și bucuros că am reușit să schimbăm puțin lucrurile în bine la Chindia Târgoviște. Suporterii, asociații și partenerii clubului au trimis un feedback pozitiv și nu pot decât să mă bucur de acest lucru. Asta înseamnă că nu m-am perindat degeaba pe aici”, a precizat Gabriel Boriga.