Grădinița cu Program prelungit „Alexandrina Simionescu Ghica” din Târgoviște vă invită în această săptămână la o nouă ediție a tradiționalului Târg de toamnă, un eveniment care îmbină spiritul comunitar cu creativitatea copiilor, sprijinul părinților și al bunicilor, dar și dedicarea cadrelor didactice. Acest târg cu vânzare va pune la dispoziția vizitatorilor o gamă variată de produse de sezon, pregătite cu multă grijă și pasiune de către părinți, copii și personalul grădiniței.
Începând din acest an, evenimentul se va desfășura pe parcursul a două zile. În prima zi, miercuri, 23 octombrie, începând cu ora 16.00, Târgul de toamnă va fi găzduit de unitatea de învățământ din cartierul Sagricom, iar în următoarea zi, 24 octombrie, tot de la ora 16.00, Târgul se va desfășura, într-un cadru mult mai mare, la sediul principal al grădiniței, aflat pe Calea Domnească, din municipiu.
Pe durata celor două târguri, veți putea achiziționa dulcețuri, murături, prăjituri de casă și decorațiuni de toamnă realizate manual, toate inspirate de bogățiile acestui anotimp. Evenimentul oferă o oportunitate unică de a sprijini activitățile grădiniței, achiziționând produse autentice și savuroase, create special pentru acest eveniment deosebit.
Evenimentul este deschis publicului larg, iar intrarea este gratuită. Grădinița cu Program Prelungit „Alexandrina Simionescu Ghica” vă invită la cele două târguri pentru a vă bucura de două zile pline de tradiții, bunătăți și activități creative.