Fratele unui translator afgan a fost condamnat la moarte de către talibani pentru că i-a ajutat pe americani, în ciuda promisiunilor că răzbunarea nu va exista

Publicitate

Deși o dată ajunși la putere în Afganistan, purtătorul de cuvânt al talibanilor, Zabiullah Mujahdi, a promis că nimeni nu va fi rănit sau ucis în spirit de răzbunare, un bărbat a primit mai multe scrisori prin care talibanii îi cereau prezența la audieri și în cele din urmă l-au condamnat la moarte, pentru ca fratele său a lucrat ca translator pentru trupele americane, scrie Antena3.ro.

3 scrisori de acest gen au ajuns pe mâna presei, toate trimise de-a lungul a trei luni. Primele două scrisori, ambele scrise de mână, îi cereau fratelui traducătorului să se prezinte la audieri, fiind acuzat că i-a asigurat siguranța rudei sale care lucra pentru americani. Cea de-a 3-a scrisoare este dactilografiată și menționează ca persoana a fost găsită vinovată, în lipsă, scrie sursa citată.

”Decizia curții este finală, și nu ai dreptul să te opui. Ți-ai ales singur calea și moartea este iminentă, cu voia Domnului”, se menționează în ultima scrisoare, potrivit Antena3.ro.

Aceste scrisori, găsite în presa internațională, au ridicat semne de întrebare cu privire la modul în care să fie tratate promisiunile talibanilor referitoare la lipsa răzbunării. Talibanii au promis că preluarea puterii de către ei va duce pacea, fără pedepse cu  moartea sau umiliri publice, însă faptele nu par să fie departe de ceea ce se întâmpla în Afganistanul de acum 20 de ani.

 

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!