FOTO| Ziua Armatei României, marcată la Târgoviște cu o expoziție inedită de tehnică, armament și echipamente militare

Publicitate

Garnizoana Târgoviște a organizat, vineri, 25 octombrie, la Complexul Național Muzeal ,,Curtea Domnească”, o expoziție de tehnică, armament și echipamente militare,  cu ocazia aniversarii Zilei Armatei României.

Dâmbovițenii interesați au putut vedea și încerca aceste lucruri pe toată durata evenimentului. Cei mai bucuroși de expoziție s-au arătat sutele de elevi dâmbovițeni ajunși la evenimentul festiv alături de cadrele didactice.

Astfel, militarii târgovișteni au pregătit standuri de tehnică și echipamente militare, apreciate de publicul vizitator care au avut ocazia să relaționeze cu militarii și să obțină informații despre profesia militară.

Toți cei care au ajuns la eveniment au putut vedea, în apropierea Turnului Chindiei, expoziția de tehnică militară, standul de informare, simulatorul de tragere cu pistolul, simulatorul de tragere cu pistolul mitralieră, standul expoziție armament, standul expoziție aparatură optică, standul militari în cercetare/ supraviețuire, standul echipare/fotografiere copii, atelier aruncare grenadă exercițiu, locație muzică militară, expoziție Muzeul Veteranilor și standul de promovare Institutul Medico Militar.

De asemenea, la manifestare au venit elevi și cadre militare de la Colegiul Național Militar ,,Dimitrie Cantemir”Breaza,  unde au fost evidențiate realizările colegiului de către cei prezenți la activități, elev fruntaș Alexia Ștefan și Rareș Chiru.

Surorile, Victoria și Ilinca Bușu, au prezentat colegilor mai mici oportunitățile educaționale pe care Armata Română le pune la dispoziție, în cadrul activității „Ziua Armatei în școli”.

“Am vorbit despre diferitele instituții de învățământ militar, precum academii, colegii și școli de formare, și le-am explicat pașii necesari pentru a urma o carieră în domeniul militar. Elevii au manifestat un interes deosebit, adresând întrebări și dorind să afle mai multe despre viața și responsabilitățile unui cadru militar.

Activitatea a fost o experiență interactivă și motivantă, atât pentru noi, cât și pentru colegi, oferindu-ne tuturor o perspectivă mai clară asupra drumului profesional în armată și a valorilor promovate de aceasta”, au transmis elevele cantemiriste.

Totodată, la activitățile organizate cu acest prilej, alături de militari, au participat reprezentanți ai autorităților publice municipale și județene,  Arhiepiscopiei Târgoviște, instituțiilor din Sistemul Național de Apărare, cadre militare în rezervă și în retragere.

În cadrul activității, prin ordin al ministrului apărării naționale, a fost înaintat în gradul de colonel (rtr.), în mod excepțional, veteranul de război, Nedelcu Iosif Ion. Comandantul garnizoanei a înmânat distincții și simboluri personalului care a obținut performanțe deosebite în activitatea desfășurată.

La finalul activității detașamentul de onoare ne-a încântat cu un moment de defilare, iar fanfara militară a susținut un moment artistic spre bucuria spectatorilor.

 

 

 

 

 

 

 

 

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!