Fostul ministru al Sănătății, la primele declarații publice după demitere: ”Există diferenţe fundamentale” între numerele raportate şi cele reale privind decesele din spitalele COVID

Publicitate

Fostul ministru al Sănătăţii Vlad Voiculescu a ieșit vineri cu afirmații publice, pentru prima oară după ce a fost demis (miercuri, 14 aprilie) de premierul Florin Cîțu.

Vlad Voiculescu a declarat în fața jurnaliștilor că: ”Avem acum un ministru al Sănătăţii, care nu ştiu cat timp are, dar sunt câteva lucruri la care lucram, respectiv le investigam. O să îl rog pe domnul ministru interimar, care ocupă de asemenea funcţia de prim ministru, să revadă metodologia făcută sub conducerea partidului dumisale anul trecut cu privire la raportarea deceselor din spitalele COVID-19. N-aş vrea să arunc cu numere, pentru că nu am reuşit să documentăm acest lucru, dar investigaţia noastră ne arată că există diferenţe fundamentale între numerele raportate şi cele reale”, a precizat fostul oficial de la Sănătate.

Întrebat de ziariști dacă au fost raportate mai multe decese sau mai puţine, Voiculescu a spus, citat de Agerpres: “Există o metodologie, nu acuz, nu lansez absolut nici o acuzaţie, există o metodologie care trebuie reevaluată, atâta tot. Vă spun că există o diferenţă, există indicii că există o diferenţă între decesele raportate într-o anumită platformă, în Corona-Forms, şi în datele pe care le primea raportate Ministerul Sănătăţii. (…) Mai puţine decese. Vorbim despre o statistică şi o metodologie care trebuie clarificate”, a completat fostul ministru, care l-a invitat pe premier să preia aceste probleme şi să revadă raportarea deceselor din spitalele COVID.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!