Fost prefect al județului Dâmbovița, Ioan Marinescu s-a stins cu o lună înainte de a împlini 68 de ani

Publicitate

Fost prefect al județului Dâmbovița în perioada 2014-2016, cunoscutul om politic morenar Ioan (Jean) Marinescu, a încetat din viață!

Diagnosticat în aprilie anul trecut cu leucemie acută mieloidă secundară unui sindrom mielodisplazic, pentru Ioan Marinescu s-au mobilizat atunci prietenii, cunoștințele și toți cei care au dorit și au putut pentru a-l ajuta să urmeze un tratament și să fie supus unei intervenții chirurgicale într-o clinică din Turcia.

Din păcate, boala a fost mai puternică, iar îndrăgitul om politic s-a stins la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște, unde fusese internat în urmă cu câteva zile, din cauza unei înrăutățiri a stării sale de sănătate.

Ioan Marinescu a deținut funcțiile de vicepreședinte al CJ Dâmbovița și vicepreședinte al PSD Dâmbovița, iar în perioada 2014-2016 a fost prefect al județului Dâmbovița.

În legislaturile 1992-1996 și 1996-2000 a fost deputat.

După o carieră politică în PSD, Ioan Marinescu a trecut la ProRomânia.

Ioan-Sorin Marinescu era născut în aprilie 1954.

Redacția DBONLINE transmite sincere condoleanțe familiei!

***

Odată cu aflarea tristei vești, mai multe oficialități, foști colegi de partid, prieteni, au transmis public mesaje de regrete și condoleanțe pentru familie.

* „Am aflat cu mare tristețe vestea trecerii în neființă a fostului prefect, domnul Ioan Marinescu. Domnul Marinescu a fost un bun profesionist și un prieten al fiecărui dâmbovițean. Și-a construit întreaga carieră pe muncă și respect pentru oameni. A fost în slujba dâmbovițenilor și a știut să-i facă mândri de foarte multe ori. A militat permanent pentru sprijinirea celor aflați în necaz.

Va rămâne un model de implicare în viața comunității noastre. Gândurile mele sunt îndreptate către familia fostului meu coleg. Sunt sigură că moștenirea sa va dăinui.

În numele meu și al Instituției Prefectului transmit sincere condoleanțe familiei. Dumnezeu să îl odihnească în pace!”

(Claudia Gilia, prefect al județului Dâmbovița)

* ”Odihnește-te în pace, prietene! Prea repede cheamă Dumnezeu în împărăția Sa oamenii buni!

Am vorbit la telefon în urmă cu 3 săptămâni și n-am mai apucat să ne vedem. A plecat dintre noi un om bun, puternic și, mai presus de toate, demn, așa cum a fost până în ultima clipă a luptei cu boala care s-a dovedit necruțătoare!

Condoleanțe și alinare de la Dumnezeu  familiei îndoliate!”

(Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște)

* ”Omul care a iubit VIAȚA s-a dus într-o viață mai bună. Cu toate ale noastre, îmi vei lipsi enorm, prietene.

Nu găsesc toate cuvintele și nici nu mi se mai par importante. Dumnezeu să aibă grijă de sufletul tău uriaș!”

(Adrian Țuțuianu, președinte PRO România Dâmbovița, fost președinte PSD Dâmbovița și fost președinte al Consiliului Județean Dâmbovița).

 

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!