A fost finalizat proiectul tehnic al Centurii orașului Găești! Când vor începe lucrările de execuție la importantul drum din vestul județului Dâmbovița

Publicitate

Orașul Găești va avea centură ocolitoare! Astăzi, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a venit cu o veste mult așteptată de locuitorii urbei, cât și de investitorii din zona de vest a județului.

A fost finalizat proiectul tehnic al Centurii orașului Găești, iar lucrările de execuție vor începe chiar din acest an.

„În cel mai scurt timp, și aici vorbim de zile, vom scoate la licitație lucrările de execuție! Avem și banii necesari! Prin Programul Național de Investiții «Anghel Saligny» am atras suma de 80.000.000 de lei, iar din bugetul propriu vom contribui cu 9.000.000 de lei la un proiect care va scoate traficul greu din Găești”, a precizat președintele CJD, Corneliu Ștefan.

Centura orașului Găești este un proiect sută la sută al Consiliului Județean Dâmbovița, „de la idee până la implementare”.

Traseul avizat de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere anul trecut este în lungime de 4,5 km, iar din acesta 1 km se află în comuna Dragodana, 1,4 km – pe raza orașului Găești, 1,2 km – în Mogoșani și 0,9 km – în comuna Petrești.

Inelul de centură va porni din zona Arctic, teren ce aparține comunei Dragodana, se va intersecta cu DN 7, unde va fi amenajat un sens giratoriu, va traversa, prin Găești, calea ferată București – Pitești – Craiova și drumul județean DJ 401A printr-un pasaj rutier suprateran, va parcurge extravilanul comunei Mogoșani și se va îndrepta către drumul național DN 61 Petrești – Ghimpați, punct care va fi și descărcarea printr-un alt sens giratoriu.

Așadar, vor fi: o bandă pe sens; 3 intersecții amenajate cu sensuri giratorii sau noduri rutiere; o intersecție amenajată cu sens giratoriu la intersecția cu DN7; o intersecție amenajată cu pasaj suprateran peste DJ 401A și CF București – Pitești – Craiova; o intersecție amenajată cu sens giratoriu la intersecția cu DN 61.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!