A fost avizată varianta finală a drumului expres București-Târgoviște. Traseul va străbate 16 localități

Publicitate

A fost avizată varianta finală a traseului drumului expres București-Târgoviște!

Traseul prevăzut în proiectul propus dâmbovițenilor de președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, încă din 2020 pornește din comuna Corbeanca și se termină în actuala centură a municipiului Târgoviște, prin conectarea la sensul giratoriu existent.

Drumul expres va avea lungimea de 62 km, va traversa localitățile Mogoșoaia, Corbeanca, Buftea, Crevedia, Niculești, Butimanu, Cojasca, Bilciurești, Cornățelu, Dobra, Băleni, Bucșani, Comișani, Văcărești, Ulmi și se va opri în Târgoviște.

Proiectul este complex și prevede, pe lângă realizarea drumului propriu zis: poduri în lungime de 2,3 km, două spații de servicii, un centru de întreținere și coordonare, 6 noduri rutiere, 32 de lucrări de artă, 124 km de drumuri de întreținere , 250 km de șanțuri și rigole.

„Cu acest drum, soluție complementară și distinctă a proiectului de modernizare a actualei rute care leagă Târgoviștea de București, județul Dâmbovița va deveni mult mai atractiv pentru investitori, iar timpii de transport, indiferent că vorbim de mărfuri sau persoane, vor fi mult mai rapizi”, a declarat președintele CJD, Corneliu Ștefan.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!