Fonduri noi pentru Spitalul Municipal Moreni

Publicitate

La solicitarea primarului municipiului Moreni, Constantin Dinu, în cursul acestei zile, a fost convocată o şedinţă extraordinară de îndată a Consiliului Local în vederea aprobării unei rectificări bugetare care vizat alocarea unor fonduri pentru Spitalul municipal Moreni.

,,În urma demersurilor pe care le-am făcut, Consiliul Judeţean Dâmboviţa a alocat pentru localitatea noastră suma de 334.000 lei în vederea achiziţionării de către Spitalul municipal Moreni a unor containere de triaj ţinând cont de temperaturile reduse din sezonul de iarnă – venind astfel în sprijinul salariaţilor acestei unităţi medicale care îşi desfăşoară activitatea pe linia pe protecţie COVID-19.

Pe această cale, îi mulţumesc domnului Corneliu Ştefan, Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, pentru promptitudinea de care a dat dovadă şi pentru sprijinirea administraţiei municipale în rezolvarea necesităţilor din urbea noastră”, a declarat Constantin Dinu, edilul municipiului Moreni.

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!