Florin Cîțu, Primul Ministru al României, a declarat că se arată mulțumit de evoluția situației pandemice până la acest moment, motiv pentru care Guvernul va urmări un plan de relaxare pentru următoarele 3 luni. Acesta spune că implicarea oamenilor în campania de vaccinare a avut rezultate deosebite, ducând până la dispariția valului trei, potrivit Antena3.ro.
De asemenea, prim-ministrul a menționat că în această săptămână va avea loc o ședință în care se vor discuta măsurile care vor intra de la 1 iunie 2021, urmând ca relaxările să se instaleze treptat până la 1 august, conform aceleiași surse.
„Am prezentat un calendar al relaxărilor: 1 iunie, 1 iulie, 1 august. Ne ținem de acest calendar. În ședința următoare de guvern ar trebui să avem – cred că ședința o să fie joi sau vineri – măsurile de la 1 iunie. Dacă este nevoie să ajustăm și pentru celelalte perioade, vom ajusta acum. Am avut și discuții cu cei care sunt afectați direct. Vom îmbunătăți unele măsuri în funcție de aceste discuții”, a declarat Florin Cîțu, potrivit Antena3.ro.