Flacăra Moreni a spart gheața!

Publicitate

Ionuț Parghel
În sfârșit victorie pentru Flacăra Moreni! Divizionara C dâmbovițeană a spart gheața în acest sezon, ieri după-amiază, după ce a trecut de AFC Hermannstadt II, cu 2-0, pe teren propriu.

“Lupii” lui Gabriel Paraschiv au intrat în posesia tuturor punctelor după ce au controlat de la un capăt la altul ostilitățile din teren. Reușitele galben-albaștrilor au fost semnate de Drăgan (27) și A. Negrea (63). Flacăra ar fi putut obține o victorie și mai clară cu sibienii, dar șutul lui A. Negrea, din ultima parte a întâlnirii, s-a oprit în bară. Succesul cu “satelitul” lui Hermannstadt a fost primul din acest campionat pentru Flacăra, după o serie de șapte înfrângeri consecutive. Etapa viitoare, în deplasare, morenarii vor da piept cu Viitorul Domnești. Pe de altă parte, astăzi, de la ora 15.00, a doua divizionară C dâmbovițeană, FC Pucioasa va întâlni, pe teren propriu, pe Viitorul Domnești, într-un joc ce va conta pentru etapa a 10-a a campionatului.

Flacăra Moreni – AFC Hermannstadt II     2-0  (1-0)

Marcatori: Drăgan (27), A. Negrea (63).

Flacăra: Chiran – Costache, Matei, Oaie, Cernea – Vârtej, C. Dinu – Zidăroiu, Rosciugă, A. Negrea (87 Oprescu) – Drăgan (90+1 Ilie). Antrenor: Gabriel Paraschiv.

Hermannstadt II: Began – Lungu, Bordean (80 Giura), Bratu, Stanciu – Haprian (77 Solomon), Popescu, Pop (46 Moraru) ,Câmpean – Sumanariu (77 Scarlat), Țineiu. Antrenor: Ioan Gavrilă.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!

LASĂ-NE UN COMENTARIU

Scrie comentariul tău
Introdu numele