Flacăra Moreni a obținut un punct cu Real Bradu, în primul joc oficial din acest an

Publicitate

Punct important obținut de Flacăra Moreni în primul meci oficial din acest an. La sfârșitul săptămânii trecute s-a reluat Liga a 3-a, iar divizionara C dâmbovițeană a reușit doar o remiză în meciul cu Real Bradu, din deplasare, ce a contat pentru etapa a 16-a.

În disputa cu argeșenii, morenarii au deschis rapid scorul prin Niculăescu (4), iar șapte minute mai târziu s-au văzut egalați de gazde, după reușita lui A. Popa. În actul secund, argeșenii au preluat conducerea pe tabelă, după golul semnat de Voinescu (56), iar Flacăra a reușit restabilirea echilibrului pe tabelă la capătul reușitei realizate de Vârtej (59).

Pentru jocul cu Bradu, antrenorul morenar Gabriel Paraschiv a trimis a mizat pe o formulă de echipă alcătuită din Pandalache – Călin (82 Ilie), Niță, Cernea, Băltăreț – Matei, Vârtej, Nuță – Niculăescu, Iliescu (73 Roman), Oancea (58 Nicolae).

După 16 meciuri susținute în Seria C4, Flacăra ocupă locul 6, cu 19 puncte acumulate. Etapa viitoare, penultima din sezonul regular, morenarii vor întâlni, acasă, pe Dinamo București II.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!