Flacăra Moreni a făcut spectacol la finalul turului de campionat: victorie la scor cu Unirea Bascov. Andrei Iliescu a fost eroul “lupilor”

Publicitate

Ionuț Parghel

Flacăra Moreni a încheiat victorios turul campionatului. “Lupii” de pe malul Cricovului au făcut spectacol la ultimul joc din acest an și au învins, în deplasare, pe Unirea Bascov cu un categoric 4-1.

Într-o dispută controlată în cea mai mare parte de elevii lui Gabriel Paraschiv, golurile formației din Moreni au venit în actul secund, iar eroul întâlnirii a fost Andrei Iliescu, atacant ce și-a trecut în cont un hat-trick (57, 70, 77). Ultima reușită a Moreniului a fost semnată de tănărul Niculăescu, cu trei minute înainte de ultimul fluier al arbitrului.

Golul de onoare al gazdelor a fost marcat de Ivan, în minutul 86. De asemenea, din minutul din minutul 37, Unirea a jucat cu un om mai puțin pe teren, după ce E. Niță a văzut culoarea roșie a cartonașului.

Împotriva Bascovului, Flacăra a mizat pe o formulă de echipă alcătuită din Duță – Costache, Matei, Vârtej, Cernea – Anton (81 Lețu), I. Constantin (85 Oaie) – Zidăroiu (64 Negrea), Calofir, Tocan (65 Niculăescu) – Iliescu.

În urma succesului obținut cu Unirea Bascov, Flacăra a încheiat prima parte a campionatului pe locul 4, cu 27 de puncte acumulate. În prima rundă a returului, pe 7 martie, Moreniul va da piept Olimpic Cetate Râșnov.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!