Fiecare suflet contează! Pisicuță căzută într-o fântână adâncă, salvată de pompierii dâmbovițeni

Publicitate

O pisicuță căzută într-o fântână adâncă din satul Ghirdoveni, comuna I.L. Caragiale, a fost salvată, vineri după-amiază, de către pompierii dâmbovițeni. Pentru a scoate animalul din puț, salvatorii au utilizat corzi de salvare.

Pisicuța a fost salvată chiar de unul dintre pompierii care, astăzi, a fost avansat în grad, cu ocazia Zilei Protecției Civile.

„Astăzi, 28 februarie 2025, cu ocazia Zilei Protecției Civile, la nivelul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Basarab I” al județului Dâmbovița, mai multe cadre militare au fost avansate în grad, ca recunoaștere a profesionalismului și implicării lor în misiunile de salvare.

Printre aceștia se numără și plutonier Rădulescu Iulian, care, la scurt timp după avansare, a demonstrat din nou devotamentul față de profesie.

Acesta a intervenit în localitatea Ghirdoveni, unde a salvat o pisică căzută într-un puț. Fără ezitare, a coborât și a adus animalul în siguranță la suprafață.

Felicitări colegului nostru pentru gestul său exemplar și respect tuturor celor care, zi de zi, își dedică viața pentru siguranța comunității”, a transmis ISU Dâmbovița.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!