Fetița de 5 ani dispărută în urmă cu câteva zile a fost găsită decedată în râul Buzău!

Publicitate

Raisa, o fetiță de 5 ani, din localitatea Găvănești, comuna Săgeata, a dispărut joi, alarma fiind dată în jurul orei 21:30 de către părinții acesteia. Imediat cum a fost dat apelul la 112, autoritățile s-au mobilizat și au început să o caute pe micuță, temându-se să nu se întâmple o tragedie, având în vedere că, din spusele părinților, aceasta nu era îmbrăcată corespunzător și era desculță, scrie Antena3.ro.

La acțiunea de căutare a fetiței au participat aproape 140 de polițiști, pompieri și jandarmi, alături de săteni și voluntari care au venit chiar și din alte județe după ce au aflat prin intermediul presei de dispariția celei mici. Chiar și din Brașov au fost aduși voluntari cu o mașină de teren.

Autoritățile au folosit inclusiv elicopterul pentru ca procesul căutării să fie mai eficient. În acest fel a fost găsit trupul celei mici: echipajul a văzut din elicopter silueta unui cadavru pe cursul râului Buzău. Autoritățile au spus că le-a atras atenția pantalonașii de culoare roșie, așa cum părinții le indicase că era îmbrăcată fetița în momentul dispariției, iar atunci când s-au apropiat au conformat faptul că este cadavrul unui copil, potrivit Antena3.ro.

Echipajele de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență au acționat pentru extragerea trupului din apă pentru a se pune în aplicare procedurile de identificare ale acestuia.

Sursa foto: Antena3.

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!