Fetele de la CSȘ Târgoviște luptă pentru o medalie la turneul final al Campionatului Național de volei speranțe

Publicitate

Echipa de volei feminin a Clubului Sportiv Școlar Târgoviște se pregătește pentru turneul final al Campionatului Național de volei speranțe. Sportivele antrenate de Ion Atanasiu vor lupta în perioada 7-11 iulie, la Suceava, pentru o medalie.

La turneul final al Campionatului Național, CSȘ Târgoviște face parte dintr-o grupă infernală, după ce a repartizată în Seria A, alături de ACS Kinder Suceava, CSM București și CSȘ Turda.

În Grupa B se regăsesc Academia de Volei Tomis Constanța, Dinamo, CSȘ Bega Timișoara și CS Super Volei 2017 Oradea.

Primele două clasate din fiecare grupă vor juca în semifinale, iar ocupantele locurilor 3-4 din fiecare grupă vor lupta în meciurile pentru pozițiile 5-8.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!