FC Pucioasa și Flacăra Moreni încep aventura în Cupa României! Cine sunt adversarii echipelor dâmbovițene în Turul 1

Publicitate

Zilele trecute, Federația Română de Fotbal a stabilit programul meciurilor din Turul 1 al Cupei României, ediția 2024-2025, care va avea loc la mijlocul acestei săptămâni.

În această fază a competiției, județul Dâmbovița va fi reprezentat de două echipe: FC Pucioasa și Flacăra Moreni, ambele componente ale Ligii a 3-a. Cele două formații dâmbovițenii vor debuta în competiția KO, mâine, 31 iulie, de la ora 17.30.

FC Pucioasa va înfrunta, în deplasare, pe CS Tricolorul Breaza (Prahova), iar Flacăra Moreni, tot pe teren străin, va da piept cu ACS Aro Muscelul Câmpulung Muscel, într-un joc ce va putea fi urmărit în direct pe FRF.tv. Disputele cu Breaza și Câmpulung Muscel vor fi primele meciuri oficiale în noul sezon pentru divizionarele C dâmbovițene.

Sâmbătă, 27 iulie, Pucioasa și Flacăra s-au întâlnit într-un meci amical, încheiat cu victoria morenarilor, cu scorul de 1-0, grației reușitei semnate de Terec.

În primul tur al Cupei României intră în competiție 69 de echipe din Liga 3 și cele șapte câștigătoare ale finalelor din faza Regională.

Partidele din Turul 1 al Cupei României sunt programate miercuri și joi, 31 iulie, respectiv 1 august. În această fază a întrecerii sunt programate 38 de partide, însă nu toate se vor disputa. Potrivit frf.ro, patru dintre jocurile programate nu se vor disputa.

 

 

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!