FC Pucioasa a lovit în plin pe SR Municipal Brașov, în penultima etapă a sezonului regular

Publicitate

O nouă victorie importantă obținută de FC Pucioasa în campionat! Week-end-ul trecut, elevii lui Vasile Bârdeș și Cosmin Toboșaru și-au arătat din nou colții și au lovit în plin pe SR Brașov.

Sub Tâmpa, dâmbovițenii s-au impus cu un categoric 4-2, într-un joc ce a contat pentru penultima etapă a sezonului regular.  Pentru Pucioasa au marcat Diță, Calofir 2 și Ene. În schimb, pentru gazde au înscris Iordache și Răchișan.

În disputa cu SR Brașov, Pucioasa a început jocul într-o formulă de echipă ce i-a cuprins pe Ghițescu – Marina, Diță, Simion, Croitoru – Lungeanu, Petre, Enache, Dragnea – Țilică, Calofir. Rezerve: Mocanu – Ene, Tudor, Samoilă, Dumitrașcu, Ciobanu și Căpraru.

Cu o etapă înainte de finalul sezonului regular, Pucioasa ocupă locul 2 în Seria C5, cu 36 de puncte acumulate. În noua fază a campionatului, dâmbovițenii vor evolua în play-off. La sfârșitul acestei săptămânii, în ultima etapă a stagiunii regulare, în fața propriilor fani, Pucioasa va da peste Kids Tâmpa Brașov.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!