FC Aninoasa nu se regăsește! Înfrângere și cu Popești Leordeni | GALERIE FOTO

Publicitate

Ionuț Parghel
Penultimul joc de pe teren propriu din acest campionat nu a fost de bun augur pentru FC Aninoasa. Echipa din apropierea Târgoviștei a încheiat printr-o înfrângere, la limită, disputa cu SC Popești Leordeni. Jucătorii antrenați de Cristi Bălașa au cedat cu 1-2, după ce-au început partida cu frâna de mână trasă.

Popești Leordeni a deschis scorul rapid, prin Stancu (8), la capătul unui șut din zona careului mic. Primirea golului aduce trezirea Aninoasei, care restabilește egalitatea printr-un gol de generic realizat de Nedelea, în urma  unui șut plasat la “păianjen”, din afara careului (28). Până la pauză, Aninoasa a avut posibilitatea de a prelua conducerea pe tabelă, dar Blas a trimis cu capul peste (32). În schimb, la ultima fază a primei reprize, ilfovenii au irosit și ei o șansă mare de gol, prin același Stancu. Reluarea jocului nu priește Aninoasei, iar adversarul face rapid 2-1, la capătul unui gol semnat de Luca, după ce-a profitat din plin de o eroare a defensivei dâmbovițene. Marcarea celui de-al doilea gol a dus Popești Leordeni să stea mai mult la cutie până la finalul întâlnirii, iar Aninoasa să alerge după egalare, dar fără succes. Până la finalul meciului Lică (67), Maican (76) și Nedelea (84) au încercat să-l bată pe M. Cotolan, dar totul a fost în van. În schimb, pentru echipa oaspete, Luca și-a mai încercat în alte două rânduri norocul la buturile lui Tătăr, dar de fiecare dată acesta s-a aflat la post. Etapa viitoare, pentru Aninoasa urmează un joc în deplasare, în compania Viitorului Domnești, formație clasată pe ultimul loc în clasament. De aseamenea, victoria formației dâmbovițene este obligatorie în disputa cu codașa seriei.

FC Aninoasa – SC Popești Leordeni     1-2 (1-1)

Marcatori: Nedelea (28)/ Stancu (8), Luca (47).

Aninoasa: Tătar – Grigorescu, Marina, Blas, Pahonțu – Maican, Dinu, Lică, Nedelea – Leotescu, Codroiu (46 Diță – 88 G. Matei). Antrenor: Cristi Bălașa.

Popești Leordeni: M. Cotolan – Moldoveanu, R. Gheorghe, Dumitru, Zanfir – Lalciu (24 Paraschiv – 46 Mustață), Mogosmartean, V. Dinu, Stancu (78 Nica) – Ciotoianu (86 N. Cotolan), Luca. Antrenor: Dan Păun.

Stadion: “Comunal” – Aninoasa. Spectatori: 100.

Au arbitrat: Adrian Frățilă – Silviu Andreiu, Andreea Sava (toți din Buzău). Observatori FRF: Stan Prodan (Alexandria) și Olivian Capră (București).

Cartonașe galbene: Dinu (77), Dișă (70)/ Paraschiv (27), Lucă (59), Mogosmartean (69), Moldoveanu (84), M. Cotolan (85).

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!