La Galeria Framing Art din Târgoviște, astăzi, în cadrul evenimentelor dedicate Zilelor Județului Dâmbovița, a avut loc o expoziție a clasei de Pictură, Artă Modernă și Grafică, a Școlii Populare de Arte „Octav Enigărescu”.
Binecunoscutul artist Mihai Șerbănescu, a expus, în cadrul vernisajului, în jur de 70 de lucrări ale cursanților săi, cu vârste între 6 și 82 de ani, premiate la expoziții și concursuri naționale și internaționale.
Fiind clasă de artă, fiecare cursant și-a imprimat o parte din personalitatea sa în lucrările expuse, astfel încât acestea au cuprins atitudini plastice diverse, care au abordat metode și tehnici variate de practică.
La expoziție a fost prezent și președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, care a apreciat din plin lucrările cursanților.
„Astăzi, am participat cu plăcere la vernisajul elevilor clasei profesorului Mihai Șerbănescu de la Școala Populară de Artă “Octav Enigărescu”. Expoziția este un moment deosebit în cadrul “Zilelor Județului Dâmbovița”, lucrările celor 62 artiști, cu vârste între 6 și 70 de ani, fiind apreciate de toți cei prezenți. Este important să sprijinim și să încurajăm astfel de evenimente care promovează arta, creativitatea și talentul dâmbovițenilor, indiferent de vârstă”, a transmis Corneliu Ștefan.