“Mi-a fost foarte greu să mă concentrez la viitor, aflându-mă sub presiunea prezentului!” – a transmis primarul orașului Pucioasa, Constantin Ana, care de câteva zile, în paralel cu acțiunile și măsurile întreprinse împreună cu administrația, de combatere a răspândirii COVID-19, trebuie să se gândească și la viitorul localității pe care o conduce.
”Cu toată panica, trebuie să realizăm că VA EXISTA VIAȚĂ și după această CRIZĂ! Dar este datoria mea ca din zilele și nopțile petrecute sub grijile generate de această pandemie să smulg câteva ore pentru a le dedica viitorului orașului”, a declarat Constantin Ana.
Astfel, așa cum edilul și-a asumat cu mult timp în urmă, în prima zi de la deschiderea celui de al doilea apel în cadrul Axei 3, prioritatea 3.1B, Axa dedicată Creșterii eficienței energetice a Clădirilor publice, administrația de la Pucioasa a depus proiectul “Eficientizarea energetică a Grădiniței cu program prelungit Micul Prinț Pucioasa”. Pe lângă creșterea eficienței energetice a clădirii, proiectul prevede modernizarea în totalitate a instituției de învățământ preșcolar, printr-o investiție cu o valoare de 5.888.484 lei.
Pucioasa a fost singurul oraș din țară ce a depus un astfel de proiect.
Totodată, primarul Ana amintește că acesta este al 17-lea proiect depus pe Programul Operațional Regional (POR) de către administrația orașului Pucioasa din 2016 până în prezent.
Pe de altă parte, în aceeași zi, potrivit primarului, au mai fost depuse două cereri de finanțare prin programul CENTRAL EUROPEAN INIȚIATIVE (CEI) – Apel extraordinar pentru propuneri 2020, având ca obiect:
Proiectul numărul 1: Achiziția de echipamente medicale necesare Spitalului Orășenesc Pucioasa în tratarea pacienților infestați cu Covid 19.
”Prin acest proiect, cu o valoare de 39.435 euro, vom dota departamentul de Terapie Intensivă al orașului cu un ecograf performant, portabil, cu scanare rapidă tip Dopler Color, 6 monitoare de funcții vitale și 9 casete radiologice” – a informat edilul.
Proiectul numărul 2: Soluții de învățare alternativă prin platforme informatice (e-learning), pentru unitățile de învățământ din Pucioasa! – ”Prin acest proiect vom implementa un software de învățare electronică și vom achiziționa o parte din echipamentele hardware necesare, urmând că apoi să continuăm la nivelul primăriei dotarea școlilor cu echipamentele necesare, pentru că și în acest caz valoarea eligibilă a proiectului are un maxim tot de 40.000 euro, sumă insuficientă pentru acoperirea întregului necesar de dotări!” – a informat, de asemenea, primarul orașului Pucioasa.














