Evenimentul organizat în memoria artistei Gabi Luncă păzit de polițiști – “dumnealor s-au aşteptat că la noi va fi cu circ”

Familia regretatei artiste Gabi Luncă a organizat un eveniment în memoria acesteia la Romexpo, iar prezența poliției a deranjat-o pe una dintre fiicele fostei interprete. Acesta spune că nu-și poate motiva necesitatea supravegherii atente de către autorități, având în vedere că a închiriat un spațiu foarte mare, destinat unor astfel de întruniri, potrivit Dcnews.ro. 

“Există aprobare pentru aşa ceva, nu este făcut nimic ilegal. Dacă s-ar fi întâmplat asta la mine acasă sau în alt spaţiu, probabil că da, dar câtă vreme este un spaţiu pentru care este plătit ca să se desfăşoare slujbe aproape zilnic, nu înţelegem. Nu suntem ignoranţi. Aici sunt o mulţime de jurişti care acum pot să iasă să stea de vorbă cu dumnealor”, a declarat fiica artistei, conform sursei citate.

De asemenea, fiica fostei interprete a declarat, potrivit Dcnews.ro, că probabil poliția se aștepta ca la acest eveniment ceremonial să apără anumite divergențe sau să se depășească numărul legal de persoane.

“La cimitir va fi doar familia sau aşa sperăm, nu putem împiedica oameni. Probabil că vom merge cu cortegiul funerar pe jos, până la cimitir. Acolo oamenii îşi vor putea lua la revedere. După ce va ieşi trupul neînsuflețit de la morga spitalului, se va face un popas la Televiziunea Română. La ora 12.00, în fața troiţei de la Televiziunea Română, va fi depusă o fotografie de-a mamei, unde oamenii vor putea să îi aducă un ultim omagiu. După câteva minute, ne vom îndrepta către cimitir. Pentru noi, adevărata slujbă se face în seara asta şi doar cu apropiaţii”, a spus fiica artistei Gabi Luncă, potrivit aceleiași surse.

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!