Eveniment local miercuri, 11 august. Sfântul Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului și Mitropolitul Țării Românești, sărbătorit la Târgoviște. Ceremoniile, transmise live

Publicitate

Miercuri, 11 august 2021, eveniment local de mare importanță la Târgoviște, unde va avea loc sărbătorirea Sfântului Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului şi Mitropolitul Ţãrii Româneşti.

După cum este bine cunoscut, Sfântul Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului și Mitropolitul  Țării Românești, este ocrotitorul principal al Eparhiei noastre.

Cu această ocazie cu care vor fi săvârșite Utrenia și Sfânta Liturghie, începând cu ora 7.00, pe un podium special amenajat, în incinta Mănăstirii Stelea, unde se vor afla moaştele Sfântului Ierarh, întrucât Parcul Mitropoliei este încă în reabilitare.

Anul acesta, pentru a fi și în comuniune virtuală, ceremoniile religioase vor fi transmise LIVE, pe pagina oficială de Facebook a Arhiepiscopiei Târgoviștei.

Ca în fiecare an, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Nifon va premia 12 elevi care au obţinut media generală 10 la Evaluarea Națională și la Bacalaureat, anul acesta.

Ceremoniile au fost deschise astăzi, cu  Pelerinajul tinerilor din Arhiepiscopia Târgoviștei, pe traseul de la Catedrala Mitropolitană la Mănăstirea Stelea, prin centrul vechi al orașului, după care a fost săvârșită slujba Vecerniei Sfântului, în incinta complexului monahal.

Tot în seara de 10 august, ÎPS Nifon a premiat Comitetul de tineri al Parohiei Sf. Ioan din Găești, care a obținut locul I la etapa eparhială a Concursului național catehetic, organizat de Patriarhia Română.

Arhiepiscopia Târgoviștei invită credincioşii să participe la acest eveniment spiritual central al Eparhiei noastre miercuri, 11 august, începând cu ora 7.00, așa cum am spus mai sus, în incinta Mănăstirii Stelea din Târgoviște.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!