Emoție, credință și tradiții la Moreni! Mii de oameni au luminat orașul la a doua ediție a evenimentului „Florii și Lumină”

Publicitate

Atmosferă de sărbătoare, lumină și profundă trăire spirituală, duminică seară, la Moreni, unde a avut loc cea de-a doua ediție a evenimentului „Florii și Lumină”. Mii de oameni, peste 4.000 potrivit estimărilor organizatorilor, au participat la manifestările dedicate Floriilor, transformând Bulevardul Republicii într-un adevărat simbol al unității și credinței.

Inițiat anul trecut de administrația locală, în parteneriat cu artistul plastic Mihai Șerbănescu – cunoscut pentru evenimentul „Calea Luminii” de la Târgoviște – proiectul a devenit rapid un reper al comunității morenare. Ediția din acest an a confirmat nu doar succesul inițiativei, ci și nevoia oamenilor de a se regăsi împreună în jurul valorilor autentice.

Procesiunea impresionantă desfășurată pe bulevardul principal al municipiului, în lumina candelelor, a fost momentul central al serii. Participanții, de toate vârstele, au pășit în liniște și reculegere, într-un gest colectiv de credință și solidaritate.

„Alături de colegii mei și echipa din cadrul Primăriei municipiului Moreni am pus în aplicare nu numai o idee, ci și un concept.

Dincolo de suflet, a fost despre oameni, despre noi toți uniți, împreună. A fost despre credință și modul în care noi înțelegem să fim mai buni, să fim alături întotdeauna de semenii noștri. A fost despre ceea ce poate este cel mai important în viață: binecuvântarea. A fost despre Moreni, morenari și despre o comunitate unită!

Mulțumesc Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Nifon – Arhiepiscopul Târgoviștei pentru sprijinul acordat în organizarea acestei manifestări, dar și preacucernicilor părinți care au oficiat slujba de la Biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena din localitatea noastră și care au mers în procesiunea de pe bulevardul Republicii”, a transmis primarul Gabriel Purcaru.

Alături de morenari și de administrația municipală s-au aflat: președintele Consiliului Județean Dâmbovița – Corneliu Ștefan, prefectul județului Dâmbovița – Marian Tănase, secretarul de stat Ionuț Săvoiu, parlamentari, dar și Claudia Gilia – președintele Senatului Universității Valahia Târgoviște!

Primarul Gabriel Purcaru a mulțumit public și tuturor celor care au făcut posibilă organizarea acestui eveniment: colegilor și echipei din cadrul municipalității morenare, colegilor de la Serviciul Municipal de Utilități Publice Moreni, numeroșilor voluntari care li s-au alăturat, echipei de sonorizare, filmare și transmisie live, Poliției municipiului Moreni, Poliției Locale Moreni, Jandarmeriei Moreni, Detașamentului de Pompieri Moreni, Serviciului Județean de Ambulanță Dâmbovița.

„Un gând aparte de mulțumire și respect pentru elevii Clubului Copiilor Moreni și ai Școlii Art Canto Morena, coordonați de doamna profesor Daniela Călineț, care au susținut la final un impresionant moment de pricesne”, a mai spus primarul morenar.

Un mesaj de bucurie a transmis și președintele CJD, Corneliu Ștefan: „Miile de candele aprinse, cântecele religioase și bucuria copiilor au creat o atmosferă cu adevărat aparte. A fost una dintre acele seri în care se vede cât de mult înseamnă credința și apropierea dintre oameni.

Mă bucur să văd că la Moreni au loc astfel de evenimente care adună comunitatea în jurul lucrurilor care contează cu adevărat.

Îi felicit pe organizatori și pe toți cei implicați pentru o inițiativă frumoasă, făcută cu suflet!”

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!