Astăzi, 3 august, reprezentanții Asociației Elevilor din București și Ilfov au ieșit în fața Guvernului. Ei au protestat față de lipsa unui plan concret al autorităților privind noul an școlar. Protestatarii au cerut să li se prezinte soluții concrete pentru noul an școlar.
Asigurarea accesului la educație, indiferent de situația financiară și a igienei din unitățile de învățământ sunt măsuri pe acre Guvernul trebuie să le ia de urgență, a transmis Asociația Elevilor.
Premierul Ludovic Orban, a declarat că încă se fa analize cu privire la modalitatea în care se vor desfășura cursurile în noul an școlar, subliniind că Guvernul pregătește deschiderea școlilor “pentru orice scenariu”. El a arătat că o decizie în acest sens va fi luată când vor exista toate datele necesare.
Pe de altă parte, Alexandru Rădulescu, președintele Asociației Elevilor din București și Ilfov, a declarat, luni de dimineață, că “trebuie realizată o descentralizare a măsurilor”care vor fi luate pentru deschiderea anului școlar 2020-2021.
“Autoritățile să vină cu un plan concret cât mai rapid, pentru că trebuie realizate planuri de recuperare a materiei, de reorganizare a cursurilor și nu se pot face într-un interval de timp”, a precizat reprezentantul elevilor din București și Ilfov. Alexandru Rădulescu a declarat că “variantele hibrid sau exclusiv online sunt niște variante fezabile, dar numai în momentul în care toți elevii au acces la dispozitive conectate la internet. Aceste măsuri trebuie descentralizate și aplicate acolo unde permite infrastructura”.
Cert e faptul că peste o lună începe școala și nimeni nu știe cum se va desfășura!














