Elev mort la petrecerea de banchet, chiar sub ochii tatălui său! Medicii nu au mai putut face nimic

Publicitate

Un elev de clasa a VIII-a a murit, sub privirea tatălui său, la petrecerea de banchet, după ce i s-a făcut rău. Acesta a căzut ca secerat sub ochii colegilor și a profesorilor prezenți la eveniment. Tatăl băiatului era unul dintre profesori.

Incidentul s-a petrecut vineri noaptea, la un restaurant de lux din Suceava.

Primele manevre de resuscitare i-au fost aplicate copilului de tatăl său, apoi băiatul a intrat pe mâna cadrelor medicale, care au continuat manevrele de resuscitare, timp de aproape o oră. Ulterior, victima a fost transportată la spital.

Din nefericire, după o perioadă de timp, cadrele medicale au fost nevoite să declare decesul băiatului de 14 ani, care, se pare, că suferea de epilepsie.

Oamenii legii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

”La data de 17.06.2022, orele 23:14, Poliția municipiului Suceava a fost sesizată prin SNUAU 112 cu privire la faptul că la aceeaşi dată, în jurul orelor 23:10 la sala de evenimente din cadrul unui Complex din mun. Suceava, unde se desfăşoară banchetul elevilor de clasa a VIII-a a Şcolii Generale nr.9 “Ion Creangă” Suceava, unui elev ce participa la banchet i s-a făcut rău.

Având în vedere sesizarea, la nivelul Poliției mun. Suceava s-a constituit echipa operativă care a constatat următoarele:

Echipa operativă ajunsă la faţa locului a constat faptul că la sala de evenimente anterior menţionată se desfăşura banchetul de absolvire al elevilor de clasa a VIII a din cadrul Şcolii Generale nr.9 „Ion Creangă” Suceava. Din discuțiile purtate cu managerul sălii de evenimente și cu personalul sălii s-a constatat faptul că unui elev care participa la eveniment i s-a făcut rău și s-a sprijinit cu capul pe masă. Fiind verificat de către tatăl său care este cadrul didactic în cadrul școlii și care participa și el alături de fiul său la eveniment, acesta a constatat faptul că băiatul era inert așa că a procedat la resuscitarea acestuia.

În scurt timp, la fața locului s-a prezentat un echipaj ambulanțier din cadrul SAJ Suceava care au procedat de îndată la resuscitarea minorului. Manevrele de resuscitare s-au efectuat pentru o perioadă de aproximativ o oră, după care minorul a fost transportat de urgență la Spitalul Județean ”Sf. Ioan cel Nou” Suceava pentru continuarea manevrelor de resuscitare și îngrijiri de specialitate.

Echipajul de poliție ajuns primul la fața locului a constatat faptul că minorul de 14 ani din mun. Suceava este proaspăt absolvent al școlii gimnaziale, nr. 9 ”Ion Creangă” Suceava.

După efectuarea cercetării la fața locului, organele de cercetare penală s-au deplasat la Spitalul  Județean de Urgență “Sf. Ioan cel Nou” Suceava, unde a fost declarat decesul minorului. Din discuțiile cu personalul medical și cu celelalte persoane s-a stabilit că minorul suferea de epilepsie și alte afecțiuni medicale asociate.

În cauză sunt efectuate cercetări de către lucrătorii Poliției mun. Suceava, B.I.C, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, urmând a fi efectuată necropsia. Nu sunt suspiciuni cu privire la deces”, au transmis reprezentanții IPJ Suceava, potrivit observatornews.ro. 

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!