Instabilitate atmosferică și în județul Dâmbovița, după căldurile năucitoare din ultimele zile.
Astăzi, 28 iulie, de la ora 22.00, imediat ce se încheie valabilitatea codului galben de caniculă, județul nostru intră sub avertizare cod galben de instabilitate atmosferică.
Acesta a fost extins până marți seară, 29 iulie, ora 22.00, timp în care meteorologii anunță perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, grindină de mici dimensiuni (1…2 cm), intensificări ale vântului și vijelii (rafale în general de 50…70 km/h).
În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp, iar pe arii restrânse de peste 30…40 l/mp.
Tot marți, 29 iulie, în intervalul orar 10.00-22.00, nordul județului Dâmbovița va fi în cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată
Potrivit meteorologilor, în județele Sibiu, Brașov, Covasna, Harghita și în zona de munte a județelor Gorj, Hunedoara, Alba, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița și Prahova, vor fi averse importante cantitativ, însoțite de descărcări electrice, vijelii și grindină. În timp scurt sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 30…40 l/mp și izolat de 50…60 l/mp.














